În popor exista numeroase legende despre Sfantul Ioan Botezatorul. O legenda il infatiseaza pe Sfantul Ioan ca un betiv care se refugiaza intr-o padure pentru reculegere si rascumpararea pacatelor; de aici pleca, uneori cu crucea in mana, sa colinde lumea. Asa s-a intalnit cu Domnul Iisus,pe care asa cum spune legenda l-a refuzat in nenumarate randuri sa il boteze.
O alta legenda, ne spune ca Dumnezeu il îndragea nespus pe Sfantul Ioan datorita modului extrem de simplu în care-si facea rugaciunea, tocmai de aceea l-a ales sa-i boteze fiul, Sfantul Ioan devenind astfel nanasul Domnului Hristos. 
O a treia legenda, devenita în timp colinda, cunoscuta în tot spatiul romanesc, ne arata ca un sfant blestemat de mama sa s-a transformat în animal salbatic; ca atare, Sfantul Ioan ar fi fost vreme de noua ani şi noua zile cerb; redevenind om, a ridicat o manastire si mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus.
In legatura cu aceasta sarbatoare, o legenda aminteste ca Santion ar fi fost un tanar sarac de o rara frumusete; într-o zi, o femeie bogata l-a invitat peste noapte la ea; sfantul, nevrand sa intre in pacat, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa-i i-a frumusetea cea ademenitoare; se spune ca Dumnezeu i-a ascultat ruga si l-a invatat sa-si taie capul. Facand Santion acest lucru s-a pomenit cu un cap de oaie in locul capului sau, scapand astfel de pacat.
O alta legenda, auzita mai des prin Bucovina, inspirata din episodul evanghelic al omorarii Sfantului Ioan, arata cum insusi imparatul Irod, atunci cand era adus capul sfantului pe un blid, si-ar fi blestemat fiica: „De amu, draga mea, tot sa joci!” Potrivit acestei legende, de atunci fata imparatului joaca mereu, ea intruchipand, conform mentalitatii arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri tremurand mereu, asemenea unui om care joaca.